1.12.16

Gérard de Villiers, succes de vânzări cu SAS, Justiţiarul sau Brigada Mondenă


Printre scriitorii de succes care au avut mare succes de public în România, după 1989, a fost şi francezul Gérard de Villiers. 

Cărţile sale, din colecţia SAS, ori Justiţiarul, au avut o evoluţie neaşteptat de bună pe piaţa românescă. La fel de populare au fost în Germania, Rusia, Turcia şi Japonia, sau cea americană. 
SAS poate fi cea mai lungă serie de ficţiune scrisă de un singur autor, în care apar aventurile austriacului agent al CIA, Malko Linge. 
Născut la 8 decembrie 1929 la Paris, Franţa, a murit la 31 octombrie 2013 (în vârstă de 83 de ani). 
Jurnalist de formaţie, licenţiat în ştiinţe politice, absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalism din Paris, s-a înrolat după finalizarea studiilor şi a făcut războiul din Algeria ca ofiţer. Ulterior, a lucrat la cotidianul Paris-Presse.
Primul volum a apărut în 1965, iar seria "SAS" (Son Altesse Serenissime/ Alteţa Sa Serenisimă) numără 200 de titluri.
Cărţile din seria "SAS" au fost vândute în peste 250 de milioane de copii în întreaga lume.
O serie de succes a fost şi Brigada Mondenă. 
Un mare succes la public au avut titluri ca Agenda Kosovo, Dosarul K, Libanul roşu, Intoarcere la Shangri-La, Primavara la Tbilisi, Capcana din Bangkok, Stapanul randunelelor, Filiera elvetiana, Ostatic la talibani, Guineea salbatica, Jihad, Bun venit la Nouakchott, Dragonul Rosu, Regele nebun al Nepalului, Drumul Damascului, Omorati-l pe Dalai Lama, Panica la Bamako. 













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu