17.6.14

Rezultate BAC 2017, prima sesiune



Conform datelor stabilite de Ministerul Educeţiei, prima sesiune a examenului de bacalaureat 2017 va avea finalizarea pe data de 10 iulie.

Prima sesiune a examenului este programată în perioada iunie-iulie, iar a doua - în perioada august-septembrie.
Calendarul de desfăşurare a examenului de bacalaureat din 2017 a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 5070/2016 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 696 din 7 septembrie.

Pentru sesiunea iunie-iulie 2017, elevii se pot înscrie la examenul de bacalaureat în perioada 22-26 mai 2017. Primele rezultate vor fi publicate în data de 5 iulie 2017, iar elevii care vor dori să depună contestaţii vor avea la dispoziţie doar câteva ore în seara aceleiaşi zile. Rezolvarea acestor contestaţii se va face între 6-9 iulie 2017, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie 2017.

Probele examenului de bacalaureat din sesiunea de vară se vor desfăşura conform următorului calendar:
6-7 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
8-9 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
9, 12-13 iunie 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D;
14-16 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C;
26 iunie 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă;
27 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă;
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă;
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă.

Elevii care nu vor promova examenul de bacalaureat în sesiunea de vară se vor putea înscrie în cea de-a doua sesiune. Mai exact, înscrierile se vor desfăşura în perioada 11-14 iulie 2017. Primele rezultate vor fi publicate în data de 1 septembrie 2017, iar candidaţii vor putea să depună contestaţii în seara acelei zile. Rezolvarea contestaţiilor se va desfăşura în perioada 2-5 septembrie 2017, iar afişarea rezultatelor finale se va face pe 6 septembrie 2017.


Găseşti rezultatele AICI: http://bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx

http://bacalaureat.edu.ro/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu