8.5.13

Salariile angajaţilor şi drepturile băneşti din Contractul Colectiv de Muncă


Conform contractului colectiv de muncă la nivel naţional, negociat pentru anii 2011 – 2014, cu privire la salarizare şi alte drepturi băneşti, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani convenit la încheierea contractului de muncă, pentru munca prestată în condiţiile prevăzute în contractul individual de muncă. 

La unităţile producătoare de produse agricole, o parte din salariu se poate plati şi în natură, plata în natură neputând depăşi 30% din salariu.
Salariul cuprinde:
- salariul de bază
- indemnizaţiile
- sporurile
- alte adaosuri
Salariul de bază minim brut pe oră, negociat, va fi de 4,118 lei/oră, respectiv 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore pe lună.
Contractul 2011-2014 stabileşte pentru anul 2012, următorii coeficienţi minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, pentru următoarele categorii de salariaţi:
a) muncitori:
1. necalificaţi – 1;
2. calificaţi – 1,2.
b) personal administrativ încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este:
1. liceală – 1,2;
2. postliceală – 1,25;
c) personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este:
1. şcoala de maiştri – 1,3;
2. studii superioare de scurtă durată – 1,5.
d) personalul încadrat în funcţii pentru care condiţia de păregătire este cea de studii superioare – 2.
Părţile contractante vor acţiona în vederea includerii unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retributia pentru munca prestată şi condiţiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu. Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.
Sporurile minime ce se acordă conform CCMUN 2011-2014 sunt:
pentru condiţii deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază; sporul respectiv  nu se include în salariul de bază şi nu  se mai acordă după normalizarea condiţiilor de muncă în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din contract.
pentru condiţii nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate; sporul respectiv  nu se include în salariul de bază şi nu  se mai acordă după normalizarea condiţiilor de muncă în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din contract.
pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi in zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzator cu ore libere platite se acordă un spor de 100% din salariul de bază;
pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază;
pentru lucrul în timpul nopţii, 25% din salariul de bază;
pentru exercitarea şi a unei alte funcţii se poate acorda un spor de pâna la 50% din salariul de bază al funcţiei înlocuite; cazurile în care se aplică această prevedere şi cuantumul se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unităţi.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unităţi şi unităţi  se pot negocia şi alte categorii de sporuri:
spor de izolare,
spor pentru folosirea unei limbi străine, dacă aceasta nu este cuprinsă în obligaţiile postului etc.
Adaosurile la salariul de bază sunt:
adaosul de acord;
premiile acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporţie de minimum 1,5% din fondul de salarii realizat lunar şi cumulat;
alte adaosuri, convenite la nivelul unităţilor şi instituţiilor.
Alte venituri sunt:
cota-parte din profit ce se poate repartiza salariaţilor cu aprobarea Consiliului de Administraţie, care este de până la 10% în cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome;
tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă, şi alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale şi întelegerii părţilor.
Condiţiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin, în cadrul programului zilnic de muncă stabilit vor fi asigurate de către angajator.În caz contrar, el este obligat sa plătească salariaţilor salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt.
În cazuri excepţionale, când din motive tehnice sau din alte motive activitatea a fost întreruptă, salariaţii vor primi 75% din salariul de bază individual avut, cu condiţia ca:
încetarea lucrului sa nu se fi produs din vina lor,
dacă în tot acest timp au rămas la dispoziţia unităţii.
În ipoteza în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activităţii, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată.
Salariaţii unităţilor trimişi în delegaţie în ţară sau in străinatate, vor beneficia de următoarele drepturi:
decontarea cheltuielilor de transport, asigurare şi a costului cazării, potrivit condiţiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri;
diurna de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice.
Salariaţii unităţilor trimişi în detaşare beneficiază de următoarele drepturi:
decontarea cheltuielilor de transport, asigurare şi a costului cazării, potrivit condiţiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri;
diurna de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice. Dacă detasarea depăşeşte 30 de zile consecutive, în locul diurnei zilnice se plăteşte o indemnizaţie egala cu 50% din salariul de baza zilnic, care se acordă proporţional cu numărul de zile ce depăşeşte durata neîntreruptă de 30 de zile.
Persoanele detasate îşi menţin toate drepturile pe care le-au avut la data detaşării, cu excepţia celor privind igiena şi protecţia muncii, chiar dacă la locul de muncă unde sunt detaşate acestea nu se mai regăsesc. Dacă la locurile de detaşare, drepturile echivalente au niveluri mai mari sau se acordă şi alte drepturi, persoanele detaşate beneficiază de acestea, inclusiv de toate drepturile privind protecţia şi igiena muncii, corespunzătoare noului loc de muncă.
Toate drepturile băneşti cuvenite salariaţilor se plătesc cu prioritate, înaintea oricăror obligaţii băneşti ale unităţii. Prin urmare, în ipoteza falimentului sau a lichidării judiciare, salariaţii au calitatea de creditori privilegiaţi, iar drepturile lor băneşti constituie creanţe privilegiate, urmând să fie plătite integral, înainte de a-şi revendica cota-parte ceilalţi creditori.
Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă vor primii o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării.
Salariaţii vor beneficia, pe lângă ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, şi de următoarele ajutoare:
în cazul decesului salariatului, un ajutor acordat familiei, de cel putin două salarii medii  lunare pe unitate;
daca decesul a survenit din cauza unui accident de muncă, a unui accident în legatura cu munca sau a unei boli profesionale, cuantumul ajutorului acordat familiei va fi de cel putin 3 salarii  medii pe unitate;
un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei, pentru naşterea fiecarui copil; dacă mama nu este salariată, soţul acesteia beneficiază de plata unui salariu mediu pe unitate;
un salariu mediu pe unitate plătit de unitate la decesul soţului sau sotiei ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreţinerea salariatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu