15.5.13

Actele necesare pentru prelungirea permisului de armă



Posesorii de armă din România sunt obligaţi să-şi prelungească permisul după cinci ani de la data eliberării, sau a ultimei prelungiri.

Conform Legii nr. 295/2004, nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Pentru prelugirea valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar armele destinate folosirii în condiţiile prezentei legi au efectuată inspecţia tehnică periodic.  Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.
Acte necesare:
- cererea tip
- actul de identitate
- permisele de armă şi armele înscrise în acestea
- permisul de vînătoare de tip nou
- o fotografie color (dimensiune 4/5 cm.)
- atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie
- certificat medical tip din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii
-  aviz psihologic din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii
-  certificat de cazier judiciar 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu