16.4.14

În 2017 Paştele Ortodox şi Paştele Catolic vor fi în acceaşi zi



Anul 2017 este cel în care creştinii ortodocşi şi cei romano catolici vor sărbătorii Paştele, pe 16 aprilie. O astfel de fericită coincidenţă va mai avea loc în 2025, pe 20 aprilie. 

Diferenţele pot varia în timp, între una şi cinci săptămâni, din cauză că cele două biserici au calendare de calcul diferite. 
Biserica romano catolică lucrează cu calendarul gregorian. Biserica ortodoxă lucrează cu calendarul iulian. 
Data prăznuirii Paştelui este variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. În calcul mai intră un element important, şi anume data Pesah-ului carea este o sărbătoare ebraică, amintind trecerea prin Marea Roşie şi eliberarea de robia egipteană şi se prăznuieşte pe 15-22 Nisan. 
Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia.
În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică.
Iată când se va sărbători Paştele la Ortodocşi şi catolici în următorii ani: 
Paştele Ortodox: 
2017 – 16 aprilie
2018 – 8 aprilie
2019 – 28 aprilie
2020 – 19 aprilie
Paştele Catolic: 
2017 – 16 aprilie
2018 – 1 aprilie
2019 – 21 aprilie
2020 – 12 aprilie









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu